Bucuresti. 20 septembrie 2009. Sambata seara, Ion Moise Badulescu, Johnny, asa cum este cunoscut in Mioveni si in judet, a facut o figura frumoasa la spectacolul de Selectie nationala difuzat in transmisiune directa pe TVR 1 pentru concursul Eurovision Junior 2009. Chiar daca nu a reusit sa mearga in finala din 21 noiembrie de la Kiev , in Ucraina, Ion Badulescu a fost aproape de o mare performanta. Evident insa, concurs fara controverse nu exista, mai ales ca, la fel ca la toate editiile, si in acest an piesa castigatoare a fost aleasa in baza voturilor primite de la telespectatori si de la juriu, ponderea finala fiind: 50% televoting, 50% juriu de specialitate. Cu piesa “Vine circul in oras”, Ion Badulescu a facut senzatie. Media cea mai mare a obtinut-o insa Oana Bianca Anuta, din Slatina, care a castigat concursul cu piesa „Ai puterea in mana ta". Trebuie spus ca in finala nationala au participat 15 piese compuse si interpretate de copii talentati din toata tara.
Johnny Badulescu a facut senzatie la Eurovision Junior 2009
- Duminică, 20 Septembrie 2009 11:58
- Mircea Sararescu







